Prima pagină > Uncategorized > Biografia lui Sterie Petraşincu

Biografia lui Sterie Petraşincu

În secolul XIX, reprezentanţii familiei Petraşincu se numărau printre fruntaşii
aromânilor din Cruşova, localitate din Macedonia otomană.
Sterie Petraşincu s-a născut la 5 mai 1890, ca fiu mezin al lui Nicolae şi Polixeniei.
După ce a absolvit liceul românesc din Monastir, azi Bitolia, în Macedonia otomană,
s-a înscris în 1909 la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Din 1912 este medic
practicant la Aşezământul Brâncovenesc din capitală.
În timpul participării României la primul război mondial (1916-1918), S.P. este medic
sublocotenent în Regimentul 8 Călăraşi. A fost singurul medic  din divizie care nu se
îmbolnăveşte de tifos exantematic, deoarece şi-a izolat cortul departe de unitate şi a
avertizat cu împuşcarea pe oricine s-ar fi apropiat.În timpul marilor lupte de rezistenţă
din vara lui 1917, s-a remarcat la Soveja şi Valea Curiţei la postul de prim ajutor,
recuperând răniţii de sub focul artileriei germane. Tot acum a căpătat renumele de
’’doctorul care trăgea cu mitraliera’’. În acest context, un obuz inamic cade chiar
lângă el, dar nu explodează datorită solului mlăştinos. Regimentul său a fost printre
primele unităţi româneşti care au intrat în 1918 în Chişinău, capitala Basarabiei
eliberate de bolşevici. Un camarad de război apropiat i-a fost fostul său coleg de liceu
George Simotta. Nu i-a plăcut să povestească întâmplări din război, fiind impresionat
de versurile lui Artur Enăşescu referitoare la crucile soldaţilor necunoscuţi: „Cruce
alba de mesteacăn/Răsărită printre creste/Cruce albă de mesteacăn/Cruce fără de
poveste/Braţele-ţi de vânturi smulse/Se vor pierde pe poteci/Numai brazda de
ţărână/Nu-l va părăsi pe veci.”
După război, S.P. şi fratele său Vanghele şi-au lichidat bunurile din Cruşova natală.
Aici se va întâni cu Efterpi Papatheodossi, stabilită în Skopje şi venită şi ea în
Cruşova natală pentru un sejur la munte. Căsătoria lor a avut loc la Skopje.
După nuntă, a plecat cu soţia la Paris, unde s-a specializat în urologie la clinica Neker
în ianuarie-martie 1921. La întoarcerea în România lucrează ca specialist la secţia de
urologie condusă de profesorul Moscu din cadrul Spitalului Brâncovenesc.
În 1925 se naşte fiul său Nicuşor, eveniment anunţat din uşă în uşă de Nicu, fiul
fratelui său Anton, în familie vorbind în aromână. În această situaţie, în 1929 familia
Petraşincu s-a mutat în casă nouă,proiectată de prietenul arhitect G. Simotta, pe baza
unui credit cu dobândă mică acordat de Banca Naţională. În imobilul cu patru etaje
situat pe bulevardul Elisabeta faţă în faţă cu Liceul Lazăr, doctorul şi-a deschis
cabinetul medical.
Dar Efterpi moare în 1932, la numai 35 de ani, ca urmare a unei boli incurabile. Casa
era proprietatea soţiei, iar legea succesiunii din epocă prevedea că numai copii pot
moşteni averea mamei.În această împrejurare S.P.devine tutorele fiului său, a cărui
educaţie va fi o prioritate.
La Aşezământul Brâncovenesc primea,ca şi ceilalţi medici, un salariu modic, fiind un
mod de a realiza acte de caritate. În această instituţie medicală, înfiinţată în 1838 de
băneasa Safta Brâncoveanu, va lucra 20 de ani ca medic chirurg şi se va desăvârşi în
profesia sa. În plan militar în 1935 este medic de divizie, iar după doi ani medic-şef. A
scris  numeroase articole de specialitate publicate în România şi în străinătate şi a
devenit preşedinte al Societăţii Române de Urologie.  În acelaşi timp lucrează fără
concediu la cabinet pentru a achita împrumutul şi a scoate casa de sub ipotecă,
eveniment care va avea loc în 1940.
În 1936 se recăsătoreşte cu Safta Neghină, dar numai după ce primeşte acordul
fostului său socru, Teodor Papatheodossi.
De asemenea, a scris articole în susţinerea cauzei aromânilor din Balcani, meritele în
această activitate fiindu-i recunoscute prin numirea în funcţia de preşedinte al
Societăţii de cultură macedo-române din Bucureşti. La sfârşitul anului 1940, în timpul
regimului naţional-legionar instaurat la 14 septembrie,a făcut parte dintr-o delegaţie
de intelectuali aromâni condusă de fruntaşul legionar Constantin Papanace care a fost
primită de generaul Ion Antonescu, ’’conducătorul statului’’, pentru a discuta situaţia
aromânilor din Grecia.De asemenea, în jurnalul lui I.A. figurează o discuţie avută de
acesta la 11 martie 1941, după alungarea legionarilor de la putere, cu S.P., N. Batzaria
şi Cola Ciumetti ,înlegătură cu situaţia aromânilor colonizaţi în Cadrilater şi
recolonizaţi în Dobrogea, după cedarea Cadrilaterului Bulgariei în septembrie 1940.
Instaurarea regimului comunist (1944-1947) va fi urmată de eveniment nefericite în
viaţa lui S.P. Naţionalizarea imobilelor va fi urmată de mutarea în casa lor a unor
familii străine, evacuate din propriile case pentru a face loc potentaţilor noului
regim.Naţionalizarea Aşezământului Brâncovenesc duce la schimbarea conducerii
spitalului, iar refuzul dr. S.P. de a face compromisuri morale şi politice au condus la
închiderea secţiei de urologie,evenimente urmate la scurt timp de închiderea
cabinetelor particulare.
S.C.M.R. a intrat şi ea în vizorul regimului comunist, liderii săi fiind arestaţi de poliţia
încă netransformată în miliţie şi eliberaţi la scurt timp. Dar situaţia lui S.P. se
complică, fiind acuzat de ’’fascism’’ şi ’’rasism’’,şi în consecinţă, a fost închis în
lagărul de la Slobozia. Regimul legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941) îl numise în
funcţia de ’’comisar de românizare’’, pe care o refuzase. Pentru eliberarea sa au
intervenit cu declaraţii scrise: Beiu Aigher, chiriaş al lui S.P. timp de 15 ani, prof. dr.
I. Iacobovici de la Spitalul Brâncovenesc, dr. H. Alterescu şi dr. Katz-Galaţi,
sindicatul Epitropiei Brâncoveneşti etc.
A primit o pensie mică, fiind acceptat să lucreze la o policlinică cu plată. Avea
puterea să glumească spunând că e fericit că nu l-au dat afară din casă. A murit în
1968, pe mormântul său găsindu-se ofrande anonime,iar telefoanele pentru consultaţii
se primeau încă la mult timp după decesul său.
SURSE:
Buzatu Gh., Cheptea Stelea, Cîrstea Marusia, ‘’ Jurnalul Maresalului Antonescu’’,
Vol.I 4.IX1940-31.XII.1941
http://honoretpatria.wordpress.com/2010/11/05/generalul-ion-antonescu-%E2%80%9Dmarti-11-martie-1941-orele-1900%E2%80%9D-audien%C8%9Ba-reprezentan%C8%9Bilor-macedo-romanilor-din-dobrogea-bucure%C8%99ti-11-martie-1941/
MESSAILĂ NICOLAE, ‘’A S C E N D E N Ţ Ă’’, Biblioteca Bucureştilor,
Bucureşti2010 pp. 59-69
http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//3_2011/111741.pdf
Tambozi Justin(editor), Mărturiile lui Constantin Papanace – Un document al
cauzei aromânilor, editura fundaţiei ’’Andrei Şaguna’’, Constanţa, 1996, p.15

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: